Aceasta este a treia ediţie a unei cărţi pe care iniţial am semnat-o James Morris. Nu este o carte de istorie, deşi include cu necesitate multe pasaje ce fac referire la evenimente istorice. Pe acestea le-am ales după criterii subiective, încorporându-le în text acolo unde mi s-a părut că s-ar potrivi cel mai bine. Cei care abordează însă istoria din perspectivă cronologică vor găsi la sfârşitul cărţii un index cuprinzând date istorice şi numărul paginilor la care se află acestea. De asemenea, cartea de faţă nu este un ghid turistic; însă în capitolul 21 am prezentat locurile din Veneţia care mi se pare că merită cel mai mult să fie vizitate. Majoritatea sunt descrise topografic. Am recurs la un limbaj artistic doar ocazional. Indexul cuprinde trimiteri la hărţi însoţite de numărul paginilor respective, astfel încât fiecare clădire menţionată în carte să poată fi localizată cel puţin aproximativ pe harta oraşului. În 1960, când am scris această carte, am crezut că va lua forma unui reportaj, însă nu este chiar aşa. Pe vremea aceea eram corespondent străin, iar intenţia mea fusese să scriu un raport despre Veneţia contemporană. Peste vreo zece ani, când am început să pregătesc prima ediţie nouă, m-am gândit că aş putea pur şi simplu să reactualizez toate informaţiile, aşa cum un redactor de ziar reface o pagină. Totuşi, plimbându-mă de-a lungul canalelor şi străduţelor cu cartea mea în mână, m-a cuprins rapid dezamăgirea. Mi-am dat curând seama că nu era deloc genul de carte care putea fi modernizată cu câteva tuşe iscusite de cariocă, aşa cum îmi imaginasem. În ediţia din 1974 şi în următoarea, din 1983, am modificat detaliile, dar nu prea m-am atins de aspectele generale. S-a dovedit a fi o carte care nu are nimic în comun cu reportajul obiectiv proiectat iniţial. E o descriere extrem de subiectivă, romantică şi impresionistă a unei experienţe personale mai mult decât a unui oraş. Este Veneţia văzută prin anumiţi ochi la un anumit moment dat – la vremea aceea nişte ochi tineri, receptivi mai presus de toate la stimulii specifici tinereţii. Emană o stare de bine ce apare atunci când – fie-mi permisă lipsa de modestie – autorul şi subiectul sunt în perfectă armonie: în cazul de faţă este vorba, pe de o parte, despre cel mai frumos oraş din lume, care nu cere decât să fie admirat, şi, pe de altă parte, de un autor însufleţit de vitalitatea tinereţii, cu vigoare fizică, plin de entuziasm, fără nicio grijă pe lume. Indiferent de lipsurile acestei cărţi (şi recunosc că există vreo câteva), nimeni nu îi poate nega tonul optimist. Ea respiră bucurie. Aşadar, pregătind acele revizuiri succesive, aveam sentimente contradictorii. Când am vizitat