Stapinul inelelor. Intoarcerea regelui. Vol. III

de J.R.R. Tolkien
Copertă Stapinul inelelor. Intoarcerea regelui. Vol. III
Titlu:
Stapinul inelelor. Intoarcerea regelui. Vol. III
Anul Publicării:
ISBN:

Aceasta este partea a treia din STĂPÂNUL INELELOR. Din prima parte,
Frăţia Inelului, aţi aflat cum Gandalf cel Sur a descoperit că inelul care se
găsea la Frodo hobbitul era, în fapt, acel Inel unicat, Unul, stăpân peste toate
Inelele Puterii. Vi s­a povestit cum au fugit Frodo şi tovarăşii săi din liniştitul
Comitat, locul lor de baştină, urmăriţi de teroarea Călăreţilor Negri din Mordor,
până când, cu ajutorul lui Aragorn, Pribeagul din Eriador, au trecut prin
pericole de moarte şi au ajuns în cele din urmă în Casa lui Elrond din Vâlceaua
Despicată.
Acolo a fost ţinut Marele Sfat al lui Elrond, la care s­a hotărât să se
încerce distrugerea Inelului, iar Frodo a fost ales drept Purtător al Inelului. Tot
acolo au fost aleşi şi însoţitorii Inelului, care aveau să­l ajute pe Frodo în
încercarea la care era supus: anume să încerce să ajungă la Muntele de Foc din
Mordor, tărâmul Duşmanului însuşi, singurul loc unde Inelul putea fi nimicit.
Din această Frăţie făceau parte Aragorn şi Boromir, fiul Seniorului din Gondor,
reprezentând seminţia oamenilor; Legolas, fiul regelui elfilor din Codrul
întunecat, din partea elfilor; Gimli, fiul lui Glóin de la Muntele Singuratic, ales
dintre gnomi; Frodo cu servitorul său, Sam cel înţelept, şi cele două rubedenii
mai tinere, Meriadoc şi Peregrin, din partea hobbiţilor; şi Gandalf cel Sur.
Însoţitorii Inelului au călătorit în ascuns departe de Vâlceaua Despicată
din Nord, până când, împiedicaţi în încercarea lor de a străbate trecătoarea
înaltă din Caradhras pe timp de iarnă, au fost călăuziţi de Gandalf prin poarta
tainică şi au pătruns în Minele cele întinse ale Moriei, căutând un drum pe sub

munţi. Acolo Gandalf, încleştat într­o luptă cu un spirit înspăimântător din
adâncuri, s­a prăbuşit în abisul întunecat. Dar Aragorn, care s­a dovedit a fi
moştenitorul încă nemărturisit al vechilor Regi din Apus, a izbutit să­i
călăuzească mai departe, prin Poarta de Răsărit a Moriei, prin Lórien, ţinutul

elf, la vale pe Marele Râu Anduin, până au ajuns la Cascada Rauros. Ştiau de-
acum că drumul le era pândit de iscoade şi că acea creatură pe nume Gollum,

care avusese odată în stăpânire inelul şi dorea încă şi acum să­l aibă, se ţinea
pe urmele lor.
Sosise momentul să se hotărască dacă o luau spre est, spre Mordor, ori
se duceau cu Boromir în ajutorul locuitorilor din Minas Tirith, oraşul de
căpetenie al ţinutului Gondor, în războiul ce se pregătea; sau se despărţeau.
Când a devenit limpede că Purtătorul Inelului era hotărât să­şi continue
călătoria fără de speranţă în ţara Duşmanului, Boromir a încercat să pună cu
forţa mâna pe Inel. La sfârşitul primei părţi, Boromir cădea sub vraja Inelului;
Frodo scăpa şi fugea împreună cu servitorul său Sam cel înţelept; iar ceilalţi
din Frăţie s­au împrăştiat care încotro când au fost atacaţi pe neaşteptate de
războinicii orci, unii aflaţi în serviciul Seniorului Întunecimii din Mordor, alţii în
acela al trădătorului Saruman din Isengard. Căutarea în care pornise
Purtătorul Inelului părea de pe acum sortită dezastrului.
A doua parte (Cărţile a Treia şi a Patra), Cele două turnuri, relata despre
faptele tuturor însoţitorilor Inelului după destrămarea Frăţiei. Cartea a Treia

arăta cum s­a căit şi a murit Boromir şi cum, drept funeralii, a fost aşezat într-
o barcă şi împins către Cascada Rauros; cum au fost luaţi prizonieri Meriadoc

şi Peregrin de către războinicii orci care i­au dus spre Isengard, traversând
câmpiile răsăritene din Rohan; şi cum au fost urmăriţi de către Aragorn,
Legolas şi Gimli.
Apoi au apărut Călăreţii din Rohan. O ceată avându­l înfrunte pe
Mareşalul Éomer i­a înconjurat pe orci la hotarele Codrului Fangorn şi i­a
nimicit; dar hobbiţii apucaseră să fugă în codru şi acolo s­au întâlnit cu
Arborebărbos Entul, stăpânul neştiut al Codrului Fangorn. Alături de el au fost
martori la trezirea mâniei în poporul Arborilor şi i­au văzut pe aceştia pornind
împotriva ţinutului Isengard.
În acest răstimp, Aragorn şi prietenii săi s­au întâlnit cu Éomer, care se
întorcea de la bătălie. El le­a dat caii, iar ei s­au îndreptat spre codru. Acolo, în
vreme ce­i căutau în zadar pe hobbiţi, s­au întâlnit din nou cu Gandalf,
reîntors din moarte, care se numea acum Călăreţul Alb, deşi purta aceleaşi
straie sure dintotdeauna. Laolaltă au străbătut ţinutul Rohan şi au ajuns în
sălile cele mari ale Regelui Théoden din Obşte, unde Gandalf l­a tămăduit pe
bătrânul rege şi l­a scos de sub vrăjile lui Limbă de Vierme, ticălosul său
sfetnic, aliatul de taină al lui Saruman. Apoi, împreună cu regele şi oastea sa,
au pornit împotriva oştirilor din Isengard şi au luat parte la victoria disperată
de la Cetatea Cornului. După acestea Gandalf i­a dus pe toţi la Isengard, unde
au găsit marea fortăreaţă transformată în ruine de către poporul Arborilor, iar
pe Saruman şi Limbă de Vierme asediaţi în invincibilul turn Orthanc.

Stapinul inelelor. Intoarcerea regelui. Vol. III
54
116