Socrii toxici

de Susan Forward
Copertă Socrii toxici
Titlu:
Socrii toxici
Autor:
Anul Publicării:
ISBN:

In zilele idilice ale începutului relaţiei, te simţi ca şi cum ai fi reinventat
iubirea şi eşti gata să iţi creezi acea familie pe care ţi-ai dorit-o
dintotdeauna. Aceasta este viziunea puternică ce ne face să ne
căsătorim.
Este uşor ca la început să minimalizezi acea combinaţie de diferenţe
filosofice, religioase, sociale, culturale, intelectuale şi, pur şi simplu, ciudate care
există între voi. Totuşi, curând, apar sărbătorile ce trebuie petrecute împreună,
camerele ce trebuie decorate, tuburile de pastă de dinţi stoarse, investiţiile ce
trebuie făcute — şi diferenţele care apar pot pune la încercare chiar şi cea mai
puternică relaţie. Problemele care fac parte din orice căsătorie ar fi suficient de
stresante chiar dacă nu ai avea de-a face cu nimeni altcineva decât cu voi doi.
Dar adevărul ameţitor, înspăimântător şi adesea dureros este că nu ne căsătorim
cu o singură persoană. Intrăm în căsătorie cu propria istorie, cu nevoile şi
modalităţile noastre de a face lucrurile şi intrăm într-o familie ce are propriul
bagaj de emoţii şi obiceiuri de-ale casei. Acum avem un partener. Şi, în
majoritatea cazurilor, acum avem socri.

Socrii toxici
17
71