în vara anului 1810, domnul Edward Noirot fugise la Gretna Greene1 împreună cu domnişoara Catherine DeLucey. Domnul Noirot crezuse că se însura pe ascuns cu o moştenitoare englezoaică a cărei avere urma să-i revină în totalitate. Printr-o asemenea escapadă amoroasă evita amestecul enervant al părinţilor şi al avocaţilor în aranjamentele căsătoriei. Fugind cu o femeie bogată, cu sânge albastru, englezesc, Edward Noirot ducea mai departe o tradiţie de familie: atât mama, cât şi bunica lui se trăgeau din Albion. Din păcate, fusese tras pe sfoară de logodnica sa, care era tot atât de pricepută la minciuni şi la înşelătorie - în cea mai fermecătoare manieră posibilă - ca şi iubitul ei. Posedase, intr-adevăr, o avere considerabilă, dar aceasta era de domeniul trecutului. îi aparţinuse mamei ei, pe care John DeLucey o sedusese şi o luase în Scoţia, în stilul tipic familiei sale. în acel moment, presupusa ei bogăţie era de mult dusă pe apa sâmbetei. Domnişoara DeLucey intenţionase să-şi îmbunătăţească situaţia financiară în felul în care obişnuiau să 0 facă toate femeile din neamul ei: atrăgând în mrejele căsătoriei un gentleman naiv, cu sânge nobil, buzunare adânci şi o inimă ce ardea de dorinţă. Iată însă că şi ea fusese trasă pe sfoară, deoarece Edward Noirot era, la rândul lui, falit. Deşi era copilul din flori al unui conte francez, averea familiei sale se prăbuşise odată 1 Localitate din sudul Scoţiei unde îşi oficiau căsătoria îndrăgostiţii englezi care nu aveau încă 21 de ani şi nu primiseră consimţământul părinţilor (n.tr.) cu ilustrele capete ale diverselor sale rude, cu ani în urmă, în timpul Revoluţiei Franceze. Mulţumită acestei comedii a erorilor, cea mai rău-famată ramură a uneia dintre familiile nobile din Franţa s-a unit cu omoloaga sa din Anglia, cunoscută şi pomenită cu dispreţ în Insulele Britanice drept Nesuferiţii DeLucey. Cititorul îşi poate imagina, cu siguranţă, şocul resimţit în momentul în care adevărul a ieşit la iveală, la câţiva kilometri de graniţa cu Scoţia, imediat după ce tinerii căsătoriţi şi-au pus pirostriile. De asemenea, cititorul se aşteaptă, fără îndoială, la ţipete, lacrimi şi acuzaţii, frecvente în astfel de cazuri. Nici pe departe: fiind amândoi nişte escroci de prima mână - şi, în plus, îndrăgostiţi cu adevărat unul de altul - au râs până n-au mai putut. Apoi şi-au unit forţele şi au început să seducă şi să tragă pe sfoară orice credul care le ieşea în cale. Drumul parcurs de ei a fost lung şi sinuos. I-a purtat în lung şi în lat prin Anglia şi pe continent, schimbând locul de fiecare dată când situaţia devenea prea încinsă ca şă se mai simtă confortabil. în timpul hoinărelilor, Catherine şi Edward Noirot au devenit părinţii a trei fiice.