Nu cunoscuse niciodată o altă casă. Acesta era locul în care părinţii lui îl aduseseră când se născuse. Crescuse între zidurile casei din şirul de alte asemenea din Brooklyn. Se jucase pe stradă, la umbra copacilor stufoşi, vara, şi improvizase sănii din capacele containerelor de gunoi, iarna. În casa aceasta, familia lui ţinuse shivah-ul după ce tatăl lui murise. Aici o sărutase pe Clary pentru prima oară. Nu-şi imaginase vreodată o zi în care uşa casei avea să fie închisă pentru el. Ultima oară când o văzuse pe mama lui, ea îl numise monstru şi se rugase de el să plece. El o făcuse să uite că era vampir, folosind iluzia magică, fără să ştie, însă, cât timp avea să dureze iluzia. În timp ce stătea în aerul rece al toamnei, uitându-se fix înainte, înţelese că nu durase destul. Uşa era acoperită cu semne – stele ale lui David mâzgălite cu vopsea, forma scrijelită a simbolului Chai, viaţă. Amulete erau legate de clanţă şi de ciocănel. O hamsa, Mâna Domnului, acoperea vizorul. Amorţit, întinse mâna spre pergamentul mezuzah, lipit pe partea dreaptă a catului. Văzu fumul ridicându-se din locul unde mâna lui atinsese obiectul sfânt, dar nu simţi nimic. Nicio durere. Numai un cumplit gol alb, adunându-se încet într-o furie rece.