Jurnalul Unei Fete Greu de Multumit

de Jeni Acterian
Copertă Jurnalul Unei Fete Greu de Multumit
Titlu:
Jurnalul Unei Fete Greu de Multumit
Autor:
Categorie:
Anul Publicării:
ISBN:

În anul 1991 am reușit să-l conving pe Arșavir Acterian să publice Jurnalul surorii sale (care murise în
urmă cu 33 de ani) la Editura Humanitas, după o ședere de mai mulți ani la Editura Eminescu, unde
intenționase să-l publice inițial. Ediția îngrijită de mine – cu fragmentele în franceză traduse și întreg
volumul colaționat cuvânt cu cuvânt, după manuscrisul ori ginal, răspândit în caiete, dar și pe foi volante –
aștepta dac ti lografiată, din anii ’80, să vadă lumina tiparului.
Strălucitul Jurnal, la a cărui tipărire Jeni Acterian nu a consimțit niciodată, se afla de șapte ani în
anticamera direcției Editurii Eminescu, pe care a împărțit-o, în tot acest răstimp, cu ediția în trei volume
masive a scrierilor celuilalt frate al lui Arșavir, Haig Acterian, cu manuscrisul despre Mirare și cele
două Jurnale ale lui Arșavir însuși, cu Jurnalul sculptorului Ion Murnu și cel al lui Ştefan Baciu, cu
ediția de Scrieri în mai multe volume a lui Vasile Băncilă, toate predate de mine conducerii editurii, cu
referate de susținere, înainte de 1989.
Jurnalul lui Jeni Acterian a apărut, așadar, în 1991 la Editura Humanitas, dar cu un titlu – Jurnalul
unei ființe greu de mulțumit – ușor modificat față de cel din manuscris. Titlul original, Jurnalul unei
fete greu de mulțumit, s-a păstrat în contractele pe care le-am semnat atunci, Arșavir Acterian și cu mine,
cu editura. Modificarea s-a făcut la sugestia lui Gabriel Liiceanu, care dorea să protejeze lectura unui
document de căpătâi al perioadei interbelice de orice interpretări ilicite sau caricaturale. În plus, atârna
la vremea aceea, deasupra noastră și a traducătorului lui Heidegger în limba română, orizontul Ființei și
al sintagmelor-pereche in-der-Welt-Sein, zum-Tode-Sein care tutelează sutele de pagini scrise de Jeni
Acterian în limba română și într-o franceză ce sună ca o limbă maternă, tulburându-ne la lectură prin
valoarea lor premonitorie: „Cred că e absolut imposibil să nu mor tânără“, scrie undeva autoarea.
Arșavir a consimțit să schimbe titlul, dar nu prea ușor, așa că am intervenit și eu ca să-l conving că
înlocuirea cuvântului fată cu ființă îl va ajuta pe cititor să înțeleagă existențialismul unei remarcabile
personalități interbelice, dincolo de orice reducții la feminitate, adolescență și chiar la (i) sau
(a)moralitate. Dar în sinea mea știam că Jeni Acterian alesese un titlu aparent prozaic dintr-o oroare pe
care a avut-o întotdeauna pentru cuvintele mari, oroare pe care au împărtășit-o toți intelectualii vremii.
Eugen Ionescu vitupera în volumul său Nu sau într-un articol intitulat «Contra literaturii» împotriva
textelor lipsite de cuvintele adevărate, de cuvintele simple și nude, de chiuitoarele interjecții. Jeni
Acterian nu s-a ferit de acest veșmânt simplu al cuvintelor, de interjecții, de diminutive, mai ales în
formulele de adresare. După ce-și pierduse sora mult iubită, Arșavir tânjea după strigătele de bucurie și
horbota de interjecții și apelative alintate în diminutive care se revărsau ca o cascadă când Jeni își
întâmpina prietenele – ca o fată sau o adolescentă neîmblânzită.
Cunoscând-o mai bine decât oricine pe autoarea Jurnalului unei fete greu de mulțumit, Arșavir
Acterian se gândea să revină la titlul inițial la o viitoare ediție.
Oricum, nu înceta să se întrebe dacă face bine publicând Jur nalul pe care știa că sora lui voise de
câteva ori să-l ardă. Îndoielile îi dispăreau, cel puțin pe moment, de îndată ce-i aminteam că
dactilografiase numeroasele caiete și că lucrul de îngrijire a ediției, la care mă angajasem cu acordul
lui, reprezenta deja o alegere: decizia absolut normală de a tipări unul dintre cele mai importante jurnale
ale literaturii române.

Jurnalul Unei Fete Greu de Multumit
3
5