Fiecare se naşte cu cîte un talent special, iar Eliza Sommers a descoperit repede c avea dou : miros bun şi memorie bun . Primul i-a folosit ă ă ă ca să-si cîştige existenţa, şi al doilea ca să si-o amintească, dacă nu cu precizie, măcar cu poetica aproximaţie a astrologilor. Ceea ce se uită e ca si cum nu ar fi fost, dar amintirile ei reale sau iluzorii erau multe, era de parcă ar fi trăit de două ori. Obişnuia să-i spună credinciosului ei prieten, înţeleptul Tao Chi'en, că memoria ei era aidoma calei vaporului în care se cunoscuseră, vastă şi întunecată, plină de cutii, butoaie si saci în care se îngrămădeau întîmplările unei vieţi întregi. Trează, nu era uşor să găsească ceva în dezordinea aceea teribilă, dar o putea face în somn, aşa cum o învăţase Mama Fresia în dulcile nopţi ale copilăriei, cînd contururile realităţii erau abia o linie fină de cerneală palidă. Intra în somn pe un drum bine ştiut şi se întorcea cu multă precauţie, ca să nu spargă viziunile delicate de lumina aspră a treziei. Avea încredere în această resursă aşa cum au alţii în cifre şi atîta îşi exersase arta de a-si aminti, încît o putea vedea pe Miss Rose înclinată deasupra cutiei de săpun de rufe care i-a fost primul leagăn.