Fiica noastră pare o ţărăncuţă din China de Sud, cu obrajii ăştia îmbujoraţi, spune tata cu nemulţumire în glas, făcându-se că nu vede că i s-a adus supa. Nu poţi să faci nimic ? Mama îl priveşte lung pe baba1, dar ce răspuns să-i dea ? Sunt destul de frumuşică la chip – unii ar putea spune că sunt chiar încântătoare –, dar nu mă ridic la acea strălucire a perlei, sinonimă cu numele pe care-l port. De obicei, roşesc uşor. În plus, obrajii mei se rumenesc imediat la soare. Când am împlinit cinci ani, mama a început să mă dea pe faţă şi pe mâini cu creme pe bază de perle şi să amestece praf de perlă în jook-ul – terciul de orez – pe care îl mâncam dimineaţa, sperând că esenţa aia albă o să-mi pătrundă în piele. Dar tratamentele ei nu au dat niciun rezultat. Acum obrajii mei sunt de un roşu aprins, întocmai cum nu-i plac tatei. Mă scufund în scaun. Când sunt în preajma lui, mă fac întotdeauna mică, însă când baba îşi ia ochii de la sora mea şi se uită la mine, parcă intru în pământ de tot. Sunt mai înaltă decât tata, lucru care-l deranjează la culme. Locuim în Shanghai, unde cel mai mare automobil, cel mai înalt zid, cea mai înaltă clădire transmit mesajul limpede şi categoric că proprietarul lor este o persoană foarte importantă. Eu nu sunt o persoană importantă. — Se crede isteaţă, continuă baba. E îmbrăcat într-un costum bine croit, în stil occidental. Părul lui e înspicat doar ici şi colo cu câteva şuviţe cărunte. A fost cam încordat în ultima vreme, dar astă-seară e mai posomorât 1 În culturile sud-asiatice, adresarea cu apelativul „baba“, însemnând tată, bunic, bătrân înţelept, denotă respectul pentru persoana la care se face referire. 14 ca de obicei. Pesemne că e din pricina calului său favorit, care a pierdut la curse, sau pentru că n-a avut mână bună la zaruri. — Dar e orice, numai deşteaptă, nu. E una dintre criticile lui obişnuite, preluată de la Confucius, care a scris : „O femeie educată este o femeie fără valoare.“ Lumea spune despre mine că sunt studioasă, dar acest lucru nu e considerat o virtute, nici măcar în 1937. Oricum, aşa deşteaptă cum sunt, tot nu mă pot apăra de cuvintele tatei.