Adevărul este… imaginează-ți un bărbat pe o bicicletă medicinală într-o cameră de oaspeți. E un bărbat destul de obișnuit, doar că peste ochi și peste gură pare că poartă niște clapete de cutie poștală. Uită-te mai atent și ai să vezi că ochii și gura sunt acoperite separat de mici dreptunghiuri gri. Sunt ca benzile pe care le puneau pe vremuri ziarele și revistele pe ochii oamenilor, pe vremea când încă nu puteau să șteargă digital sau să pixeleze un chip ca să protejeze identitatea persoanei al cărei chip era acolo. Uneori aceste benzi, sau dungi, sau casete, erau puse și pe alte părți ale corpului care nu trebuiau văzute de oameni, ca măsură de protecție pentru publicul privitor. În principal ele ar fi trebuit să protejeze identitatea persoanei din fotografie, pentru ca aceasta să nu fie recunoscută. Dar în realitate făceau să pară că se întâmplase ceva clandestin, sau dubios, sau periculos, sau mai rău de-atât; erau un fel de dovadă a ceva de nedescris. Când acest bărbat de pe bicicletă mișcă din cap, micile benzi se mișcă odată cu el, așa cum se mișcă ochelarii de cal atunci când calul mișcă din cap. Lângă bărbatul de pe bicicletă stă în picioare un băiețel, în așa fel încât au capetele la același nivel. Băiatul meșterește la banda gri de pe ochii bărbatului cu un cuțit de bucătărie. Au, spune bărbatul.