Drumul către tine însuţi

de M. Scott Peck
Copertă Drumul către tine însuţi
Titlu:
Drumul către tine însuţi
Autor:
Categorie:
Anul Publicării:
ISBN:

Ideile din această carte provin, în cea mai mare parte, din munca mea de zi cu zi de clinician, cu pacienţi care se zbat să evite sau să cîştige niveluri din ce în ce mai înalte de maturitate. Prin urmare, cartea conţine fragmente din multe cazuri reale. Confidenţialitatea este esenţială în practica psihiatrică, aşa că, în toate descrierile de cazuri, numele şi alte particularităţi au fost schimbate pentru a păstra anonimatul pacienţilor mei, fără însă a distorsiona realitatea esenţială a experienţelor parcurse împreună. S-ar putea să existe totuşi unele distorsiuni în prezentarea cazurilor, datorate nevoii de concizie. Rareori psihoterapia este un proces de scurtă durată, dar pentru că am fost nevoit să mă concentrez asupra trăsăturilor esenţiale ale cazului, cititorul ar putea rămîne cu impresia că procesul este asemeni unei piese dramatice şi că este limpede. Dramatismul există într-adevăr, iar limpezimea poate fi dobîndită în cele din urmă. Trebuie însă ţinut minte că, în folosul accesibilităţii, povestirea lungilor perioade de confuzie şi frustrare, inerente aproape oricărei terapii, au fost omise din descrierile de caz. Aş dori de asemenea să-mi cer scuze pentru că mă voi referi la Dumnezeu în imaginea Lui tradiţională masculină, dar am făcut acest lucru în folosul simplităţii expunerii şi nu din-tr-o concepţie rigidă cu privire la gen.

Drumul către tine însuţi
51
145