„Sunt un fiu al clasei muncitoare.” Cu aceste cuvinte îşi începe Jack
London unul dintre cele mai cunoscute eseuri ale sale, intitulat, în mod
semnificativ, Ce înseamnă viaţa pentru mine. Afirmaţia este plină de adevăr şi
oferă o cheie pentru înţelegerea sensului vieţii şi luptei marelui scriitor, pentru
înţelegerea operei şi activităţii lui cetăţeneşti.
Fără îndoială că originea socială şi viaţa pe care a duso
până la o
anumită vârstă, viaţă caracteristică pentru masele muncitoare din America la
sfârşitul veacului trecut, sunt acelea care au oferit geniului său creator
condiţiile favorabile pentru realizarea unei opere atât de importante şi atât de
scumpe oamenilor simpli de pretutindeni. Prin opera creată în aceste condiţii,
scriitorul a îndreptăţit pe deplin elogiul pe care il
adresa, la începutul anului
1929, un critic literar marxist, Martin Bussak, în revista New Masses1 „Jack
London a fost un adevărat scriitor proletar – primul şi, până astăzi, unicul
scriitor proletar de geniu al Americii. Muncitorii care citesc, îl citesc pe Jack
London. Este singurul scriitor pe care cu toţii lau
citit, singura experienţă
literară care ie este comună tuturor. Muncitori din uzine, muncitori agricoli,
marinari, mineri, vânzători de ziare îl citesc şi îl recitesc. El este cel mai
popular scriitor al clasei muncitoare americane.”2
Ca artist, Jack London continuă linia realistă a literaturii americane,
ilustrată înaintea lui de scriitori de seamă, ca Stephen Crane, Frank Norris şi,
mai cu seamă, Mark Twain. Dar, în comparaţie cu precursorii săi, Jack London
face un mare pas înainte. Predecesorii săi privesc cu simpatie clasa muncitoare
şi ar dori săi
îmbunătăţească starea de adâncă mizerie în care se zbate. Dar ei
vedeau toate acestea ca spectatori, şi dorinţele lor de mai bine nui
împingeau
niciodată să scormonească la rădăcina sistemului social generator de mizerie şi
asuprire, ca săi
afle putreziciunea şi să arate căile menite să ducă la
răsturnarea lui. Jack London însă a trăit ca proletar, el a înţeles că numai prin
dărâmarea sistemului capitalist clasa lui se poate elibera, şi a închinat tot ce
avea mai bun în el luptei de eliberare a proletariatului.
Jack London a avut o viaţă frământată şi tumultuoasă, care ia
purtat
prin multe locuri din lume şi la
trecut prin nenumărate încercări. Totdeauna
însă existenţa lui a fost dominată de două cerinţe inexorabile: setea de
cunoaştere $1 nevoia permanentă de activitate. A lucrat, încă de copil, ca
simplu muncitor şi ca marinar; a străbătut, ca vagabond, Statele Unite de la un
ocean la celălalt, din California şi până la New York, apoi sa
întors în
California; a fost căutător de aur în Alaska; a cercetat, ca reporter, cartierele
mizere ale Londrei, sinistrele slumsuri;
a străbătut Pacificul, ca marinar; a fost
în Japonia şi în Coreea, în calitate de corespondent de război; a străbătut în
lung şin
lat Statele Unite şi a vorbit în nenumărate locuri, ca purtător de
cuvânt al celor mai înaintate cercuri din mişcarea muncitorească americană. A
devorat orice carte ia
căzut în mână, citind şi lucrând de obicei câte
nouăsprezece ceasuri pe zi; a înregistrat în sufletul său, de o rară sensibilitate,
aspectele cele mai semnificative ale lumii înconjurătoare. Fiind artist şi luptător
totodată, a simţit nevoia imperioasă de a comunica şi altora cele observate şi de
a se angaja cu toate forţele în lupta pentru remedierea relelor fără număr
existente în lume.
Dintre toate aceste multiple aspecte ale vieţii lui, trei sunt însă acelea
care au avut o influenţă determinantă asupra creaţiei sale scriitoriceşti:
copilăria şi tinereţea, trăite ca simplu muncitor, călătoria în Alaska şi
activitatea de militant social, dusă în vremea când declara că cel mai de preţ
bun al său este carnetul de membru al partidului socialist.
Sa
născut la 12 ianuarie 1876 ca fiu natural şi a purtat numele de John
Griffith, până ce a fost înfiat de John London, bărbatul cu care mama lui sa
căsătorit, când el avea abia opt luni. A trăit o copilărie nefericită şi chinuită de
tot telul de lipsuri, despre care a scris mai târziu: „Nam
avut niciodată jucării
sau alte fleacuri de care au copiii. Primele mele amintiri din viaţă sunt umbrite
de sărăcie. Lipsurile pricinuite de sărăcie deveniseră cronice… Şi numai un
copil, cu sensibilitatea unui copil, poate ajunge să înţeleagă însemnătatea
lucrurilor cărora multă vreme le duci dorul.”
Avea doar zece ani când a fost silit să muncească, pentru a ajuta şi el la
împlinirea nevoilor familiei. Se scula de la trei dimineaţa, să vândă ziare pe
stradă, apoi trebuia să se întoarcă repede acasă şi să pornească la şcoală, iar
după aceea dădea fuga să prindă ediţia de seară a ziarelor, din vânzarea cărora
încerca să mai scoată câţiva gologani.