Amintiri Din Casa Mortilor

Pe îndepărtatele meleaguri ale Siberiei, prin stepele, munţii sau pădurile
de nepătruns, întâlneşti din loc în loc câte un orăşel numărând o mie, cel mult
două mii de locuitori, cu case de lemn, prizărite, cu câte două biserici – una
înălţânduse
în mijlocul oraşului, cealaltă la cimitir – aşezări nu prea arătoase,
ce seamănă mai mult cu satele mai răsărite din împrejurimile Moscovei decât
cu un oraş adevărat. De obicei, în aceste târguri, ca să le zicem aşa, mişună o
mulţime de funcţionari: ispravnici, judecători şi dregători de tot felul, cu liota
de subalterni în jurul lor, precum şi nenumăraţi alţi slujbaşi de toate rangurile.
Pentru a îndulci, pesemne, iernile prea lungi şi prea geroase, slujbele la
stat ţin de cald în Siberia funcţionarilor aciuaţi pe acolo. Locuitorii sunt oameni
aşezaţi, fără nici un fel de pretenţii liberale, oameni pe care nui
tulbură gândul
unor schimbări înnoitoare; rânduielile sunt vechi, trainic înrădăcinate şi
consfinţite de vreme. Funcţionarii, care pe bună
dreptate alcătuiesc aici
protipendada şi ţin locul nobilimii siberiene, sunt fie oameni din partea locului,
siberieni de baştină, fie veniţi de prin Rusia, îndeosebi din cele două metropole,
atraşi de ispita unor lefuri mai mari, a unor îndoite indemnizaţii de deplasare şi
de perspectiva unor avantaje şi mai ademenitoare.
Cei mai înţelepţi dintre ei, cei care au dibuit secretul vieţii şi, prinzând
pulsul situaţiei, au ştiut să dezlege problema propăşirii, rămân mai totdeauna
în Siberia şi se cufundă cu nădejde în felul de trai al târgului. Belşugul roadelor
dulci pe care le culeg cu timpul îi răsplăteşte cu prisosinţă. Alţii însă, oameni
uşuratici şi care nu se învrednicesc a dezlega această mare taină a vieţii, încep
curând să se plictisească şi să se întrebe cu amară părere de rău cum deau
putut să se prostească întratât
şi să alerge cale de poşte ca să se îngroape în
pustietatea asta. Aşteaptă cu nerăbdare să se scurgă cei trei ani, cât sunt
obligaţi după lege să rămână acolo, căutând săşi
omoare timpul, pentru ca
imediat după împlinirea termenului legiuit săşi
ceară transferul şi să se
întoarcă acasă, hulind şi blestemând Siberia. Dreptate însă nu prea au, căci nu
numai din punctul de vedere al avantajelor pe care le oferă slujba la stat aici,
dar şi din multe altele Siberia e o ţară a bucuriei. Clima e admirabilă;
negustorii sunt primitori şi cu dare de mână; printre băştinaşi se găsesc
aşijderi destui oameni înstăriţi şi ospitalieri. Domnişoarele sunt ca nişte
bobocei de trandafiri, caste şi ruşinoase nevoie mare. Vânatul dă buzna pe
străzi şi numai că nu se izbeşte de puşca vânătorului. Şampania curge gârlă,
icrele sunt delicioase, solul rodeşte recolte îmbelşugate. Întrun
cuvânt, e un
pământ binecuvântat, ale cărui rosturi însă omul trebuie să le cunoască. Şi, cei
drept, în Siberia, mulţi se pricep săl
rostuiască bine, cu destulă iscusinţă,
trăgând foloase pe măsură.