Amelie

de Elizabeth Adler
Copertă Amelie
Titlu:
Amelie
Anul Publicării:
ISBN:

În viață suntem nevoiți să facem sacrificii, uneori, pentru a ne demonstra iubirea. În viață suntem nevoiți să facem alegeri care ne pun în dificultate, și care, uneori, pot fi greșite. În viață trebuie să învățăm că, înainte de toate, trebuie să ne gândim la efectele pe termen lung ale unui lucru înainte de a-l face, pentru a nu regreta, după, opțiunea aleasă. M-a atras această carte prin simplitatea ei care nu plictisește și prin povestea de viață surprinsă între pagini.

Mi-a demonstrat, încă o dată, că îmi plac cărțile care povestesc despre oameni, despre moravuri, valori, non-valori, despre superficialitate, trădare, dragoste și prietenie, pentru că, până la urmă, de ce să citim cărți despre mașinării, roboți, fantome, când, de fapt, cel mai mare mister este omul? Bineînțeles, sunt subiectiv, nu că eu nu aș citi cărți mai din altă sferă, dar întotdeauna citesc cu drag o carte despre oameni, cu oameni. Am descoperit în această carte o poveste care m-a captivat până la ultima pagină. Dacă am înțeles eu bine, acesta este al doilea volum dintr-o serie (de trei cărți, cred), primul volum numindu-se „Léonie”.

Trebuie să fac orice ca să citesc și acest volum, întrucât, uneori, am avut impresia că sunt deconectat de la demersul lucrurilor, nu reușeam să-mi dau seama cum au ajuns personajele în asemenea ipostaze și, ei bine, de ce se comportă așa cum se comportă. După ce voi fi citit și primul volum, cu siguranță voi reuși să fac mai ușor legăturile între cele două cărți. Deși volumul se cheamă „Amélie”, mi se pare că povestea se axează pe trăirile și viața lui Léonie Bahri, mama lui Amélie. Aceasta este nevoită să-și părăsească fiica aflată încă la o vârstă fragedă, însă motivele sunt oarecum ambigue: nu sunt sigur dacă este nevoită să facă acest lucru din cauza faptului că, dacă i-ar fi fost alături, ar fi pus-o în pericol (și, dacă da, ce pericol?), sau a plecat pur și simplu pentru a o putea întreține, lăsând-o în grija bunicilor ei. De asemenea, tatăl fetei Amélie a murit într-un accident pe când era pe mare, însă un anume personaj, Gilles de Courmont, susține că de fapt Amélie este fiica sa. Cred că de aici pornește dorința lui Léonie de a pleca departe de Amélie, pentru a nu fi pusă în ipostaza de a-i crea fetei un cadru impropriu dezvoltării caracterului său. Astfel, Léonie, demonstrând o iubire supremă, o iubire maternă enormă, pleacă de lângă unica sa fiică și intră în lumea cabaretului, o lume parfumată, elegantă, plină de oameni bogați, pentru care cuvântul „lux” nu mai sună a moft. Surprinzător, aceasta cunoaște un succes răsunător numaidecât, prin prezența ei naturală, ușor timidă și comfortabilă.

Cu toate acestea, personaje din trecut își fac apariția în viața femeii, iar, pentru a-și atinge scopurile propuse, aceasta este nevoită să-și înfrunte greutatea alegerilor făcute și să îndure suferințele provocate de către cei apropiați. În paralel cu această desfășurare, ne este prezentată dezvoltarea lui Amélie, care ajunge la vârsta la care simte nevoia unui umăr matern, a unei mângâieri. Spunându-i-se că, mama ei, a murit de fapt, aceasta începe să se îndoiască de acest lucru atunci când aude că, prin împrejurimi, o anumită cântăreață de cabaret îi seamănă deoptrivă și, și mai surprinzător, o cheamă „Léonie”, ca pe propria sa mamă - surprinzător, așa-i? Mie mi-a plăcut cartea - într-adevăr, nu m-a dat gata, nu m-a făcut să tresar la anumite pagini, dar a fost o lectură comfortabilă, lejer, înscrisă într-un tipar simplu, schematic, fără zeci de înflorituri, podoabe stilistice sau alte lucruri de genul. Un fir narativ simplu, ușor de urmărit, ușor de simțit și, aș spune, puțin anticipativ în unele situații.

Autoarea reușește să-și sensibilizeze cititorii prin anumite personaje, iar replicile lor sunt, parcă, desprinse din gurile unor oameni adevărați, care parcă trăiesc în paginile cărții - Elizabeth Adler reușește să le creioneze într-o asemenea manieră, încât, la sfârșitul cărții, îți pare rău că te desparți de ele. Îmi place enorm de mult rafinamentul acestei cărți - de altfel, ăsta este unul din principalele motive pentru care-mi plac cărțile vechi și poveștile de dragoste clasice, englezești.

Amelie
3
13